DUNĂREA ALBASTRĂ – de la clasic la tradiţional într-un concert multicultural cu tenorul Ştefan von Korch şi invitaţii
15 Mai 2026 ora 19:00
Teatrul "Constantin Tanase" - Sala Savoy
Pe 15 mai, tenorul Ştefan von Korch, gazda stagiunii Musical Extravaganza, vă invită la „Dunărea albastră,” concertul în care repertoriul va traversa granițe și epoci, aducând împreună influențe clasice și tradiţionale, într-o armonie ce reflectă spiritul multicultural al Europei. Alături de tenorul Ştefan von Korch vor însufleţi periplul cultural cu vocile lor tenorul George Vîrban şi soprana Mihaela Vîrban.
Tenorul Ştefan von Korch, solist amfitrion şi coordonator artistic spune: „Vă invităm la un spectacol de ce ce îmbină grația valsurilor, emoția ariilor clasice şi romantismul canzonetelor, cu doina, csardasul şi alte sonorităţi tradiţionale, de care sunt eu însumi legat, pentru că începuturile mele pe scenă au fost în muzică populară.”
Aşa cum Dunărea este un liant între ţările Europei, muzica va fi un liant al sufletelor, într-o seară de neuitat, în care arta sunetului va celebra diversitatea. Spectacolul va reflecta originea slovaco-germană a tenorului gazdă Ştefan von Korch, va încânta şi bucura publicul cu un repertoriu inedit, de la arie la cântec tradiţional şi chiar folclor şi va surprinde prin varietatea interpretărilor în diferite limbi ale popoarelor bătrânului continent.
Despre protagonişti
** Ştefan von Korch – Tenor, solist gazdă **
Tenorul Ştefan von Korch este lunar apreciat de public în postura de solist-gazdă şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, proiect de pionierat cultural derulat în capitală, cu extensii şi pe scenele din Braşov, Piteşti, Sibiu şi Craiova.
Cu o prezenţă dinamică în viaţa culturală naţională şi nu numai, Ştefan von Korch a performat în America Centrală, în concertele de mare tradiţie “Los Tres Tenores, ” a debutat în 2025 la Ateneul Român în “Concert la Curtea Imperială,” a deschis stagiunea 2025/2026 a Filarmonicii Arad cu “Carmina Burana”, lucrarea sa „semnătură,” în care a şi început anul pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania şi a fost aplaudat la Opera Naţională din Iaşi în „Văduva veselă 2.0,” în regia lui Andrei Şerban.
Este vocea inconfundabilă pentru linia de tenor din Carmina Burana – un pasaj aflat la limita capacităţilor vocii masculine, prin a cărui interpretare navighează cu o usurinţă debordantă. Graţie manierei de interpretare acestei lucrări a fost invitat în peste 40 de spectacole de Carmina Burana, în Filarmonicile şi Instituţiile de cultură din ţară, dar şi peste hotare, în 2024 revenindu-i onoarea de deschide Festivalul Palermo Classica în această lucrare, cu o apariţie aclamată în presa din peninsula şi din România deopotrivă.
Numele său se leagă şi de peste 15 spectacole la Opera Naţională din Bucureşti unde a fost de-a lungul vremii invitat în „Bărbierul din Sevilla,, „Elixirul Dragostei” şi „Falstaff,” dar şi de premiera naţională a operei “I Puritani,” de Vicenzo Belinni, una din cele mai înalte partituri scrise pentru voce masculină.
Anul 2024 l-a încheiat cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, la Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara.
În anul 2023 a fost singurul solist român din turneul China Tour 2023, alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.
A bucurat publicul cu vocea sa în 3 premiere naţionale: “I Puritani” şi “La Sonnambula,” ambele de Vicenzo Bellini, lucrarea vocal-simfonică “Messa di Gloria” de Rossini, dar şi în premiera europeană “Traiano in Dacia.”
În decursul vremii a interpret al rolurile specifice vocii lui din foarte cunoscutele opere: “Rigoletto”, “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul Dragostei”, “Don Pasquale”, pe scenele Operelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi şi este o prezenţă constantă pe scenele filarmonicilor naţionale, “Requiemul” de Mozart, „Oratoriul de Crăciun” de Bach şi „Longesangt” de Mendelssohn.
Pe plan internaţional a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre şi Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.
George Vîrban - Tenor
Tenor apreciat atât pe scenele naţionale cât şi internaţionale, George Vîrban poate fi aplaudat pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în „Prinţesa Circului,” (regia Beatrice Rancea), „Liliacul” sau „Ţara surâsului.”
Se bucură de frecvente invitaţii şi în instituţii lirice de peste hotare: va încheia sezonul 24/25 în opera Evgheni Onegin la Haifa, iar stagiunea 25/26 aduce colaborări noi în portofoliul său de solist cu teatre de operă precum Opera din Tel Aviv, Opera din Shanghai sau Opera de Stat din Munchen.
Tot în anul 2025 a fost prezent la Metropolitan Opera din New York pentru rolul lui Tamino (cover) în producția „Flautul fermecat,” a susţinut o serie de concerte în Coreea de Sud şi a debutat la Teatrului Aalto din Eseen în rolul Don Ottavio din opera Don Giovanni.
În sezonul 2023/24 a fost membru al ansamblului Teatrului Aalto din Essen, iar din 2019 până în 2021, a fost membru al Studioului de Operă al Operei de Stat din München.
Mihaela Vîrban – Soprană
Repertoriul său cuprinde roluri precum Adina din “ElixirulDragostei” de G. Donizzeti, Zerlina din opera “Don Giovanni” W.A Mozart, Franzi din opereta “ Sange Vienez” de R. Strauss, Nella în Gianni Schicchi sau Cenusareasa în musicalul cu același nume de Eduard Boboia.
Din anul 2022 este membră în ansamblul de soliști al Teatrului Muzical Ambasadorii din București, alături de care a concertat atât in Bucuresti dar și în turnee în țări precum Austria, Belgia, Cuba, Slovacia sau China. Este absolventă a cursurilor de măiestrie a primei ediții Salbek Opera Festival 2023, program în care a avut ca mentori pe mezzosoprana Ruxandra Donose, soprana Leontina văduva și tenorul Ramon Vargas.